I-am întrebat DE CE?
”De mai bine de 14 ani, mai exact in 2007 am devenit Cipri și Anca, când după nunta noastră am decis să o luăm împreună pe acest drum, al fotografiei si videografiei.
O lume fascinantă, plină de lumină și culoare. O călătorie în lumea foto-video, care odată cu trecerea anilor a devenit parte din noi.
Am urmat cursuri și workshopuri în domeniul foto video cu unii dintre cei mai apreciați fotografi și videografi din țară, dar și din străinătate. Rezultatele muncii noastre au dat roade, astfel că de trei ani (din 2019) sunt fotograful oficial al Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), culminând cu postul de fotograf oficial al Federației Internaționale de Culturism și Fitness (IFBB) obținut în urmă cu un an (2020).
Cipri și Anca înseamnă pentru noi familie, pasiune, ne place să lucrăm cu oamenii, să scoatem la iveală emoțiile și să le redăm în cel mai real mod posibil, iar evenimentul să fie surprins într-un mod cât mai artistic. Din acest motiv, după mai bine de 14 ani de activitate, adevărata valoare ne-o dau aprecierile venite de la voi, de la cei la care am fost părtași la eveniment, iar cea mai mare recompensă pe care o primim sunt zâmbetele și satisfacția clienților.”