In Reghin

…se intampla

Biserica evanghelica

Biserica Saseasca

Biserica Evanghelica

Cel mai cunoscut simbol al Reghinului este Biserica Evanghelică, cunoscută mai ales sub numele de Biserica Săsească. Monument rar de arhitectură, biserica este considerată printre cele mai vechi din ţară, fiind construită în 1330. Despre aceasta stă mărturie inscripţia în limba latină din interior, care este unicat şi care este dovada cea mai concludentă a începerii lucrărilor. Iniţial, a fost biserică romano-catolică, dar după reforma lui Martin Luther, a devenit biserică lutherană. De-a lungul timpului, arhitectura a suferit numeroase modificări, dar în cei peste 600 de ani de existenţă, biserica a trecut prin mai multe evenimente neplăcute. A ars de câteva ori, iar primul incediu, cel din 1708, a devastat aproape complet clădirea. Datorită conjuncturii istorice şi economice, comunitatea nu a mai avut posibilitatea să o renoveze decât abia peste 70 de ani. Stilul a fost însă schimbat, dintr-un gotic pur într-unul clasic combinat cu stilul baroc. De altfel, modificările au început din secolul al XIV-lea, când s-a lărgit, iar în 1475 a fost ataşată Capela Sfântului Laurenţiu. Al doilea incendiu a avut loc în 1848, dar efectele nu au fost atât de devastatoare ca după primul incendiu, iar reconstrucţia a fost mult mai rapidă. O renovare masivă a fost făcută în anii 1930, cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la înfiinţare. Interesant este că datele istorice arată că în 1501, biserica a slujit şi pe post de fortăreaţă, fiind atestat un Castrum Regun. Atunci biserica a fost înconjurată cu ziduri, iar dovada este chiar în casa parohială, al cărei perete principal este, de fapt, fostul zid de apărare. În 1555 zidul a fost reconstruit, cu inscripţia “de la război nu vine mântuirea, pentru pace ne rugăm cu toţii”.

Stema Reghinului

Stema Reghinului

Trebuie menţionat că în interiorul clădirii se află o stemă, dar care încă nu a primit o interpretare exactă datorită unor inscripţii din jurul ei care ar putea avea mai multe sensuri. Aceasta a fost inclusă şi pe steagul Forumului Democrat German, iar în trecut a fost considerată o stemă a Reghinului.

Între timp, Biserica a fost declarată monument istoric şi poate fi vizitată de cei interesaţi. Nu există taxă de vizitare, dezavantaj fiind, totuşi faptul că nu are un program fix.

Ca în cazul oricărei clădiri vechi, şi Biserica Săsească are fantomele şi legendele ei. Se spune că la baza unui stâlp ar fi îngropată o comoară, sau că la subsolul clădirii ar exista un tunel care ar duce până la cmitirul evanghelic. O altă legendă, gen “Călăreţul fără cap”, spune că într-o zi a anului, la miezul zilei, cei care se află în curte pot vedea un călăreţ pe un cal alb.

În viaţa de zi cu zi, biserica îşi menţine destinaţia, fiind singura biserică evanghelică din oraş. Slujbele se ţin duminica şi la sărbătorile importante. La slujbe vin în jur de 30-40 de enoriaşi, dar  la sărbători clădirea este plină. Mai ales la May Fest, sărbătoarea specifică a saşilor reghineni, la biserică se întâlnesc cei care îmbrăţişează această religie şi nu numai. Deocamdată, biserica nu este în pericol. Singura sa problemă este lipsa de promovare a obiectivului, care ar putea altfel aduce biserica pe lista celor mai importante obiective turistice din Transilvania.

Bookmark and Share
Postat in Uncategorized | Comments Off
Design by www.skodaru.ro. Toate drepturile rezervate
Termeni si conditii